Aseara, un prieten m-a intrebat daca am iubit vreodata. Am ras si am crezut ca pot da imediat raspunsul. Aiurea. Cuvintele mi-au inghetat in minte, iar ridurile mi s-au asezat pe chip, de parca rotocoalele fumului de tigara adusesera cu ele o amintire veche de cand lumea. N-am raspuns. N-am fost in stare, desi as fi vrut sa pozez in barbatul matur, nesubjugat vreodata de nicio femeie. Apoi, in drum spre casa, am dat drumul la CD-ul cu melodii inregistrate anul trecut de Craciun. Un prieten m-a ajutat sa il scot asa…pentru amici, cunostinte si toti cei care vin sa ma asculte in barurile si cluburile in care cant. Pe drum, printre versurile melodiilor pe care le stiam de atata vreme, s-a conturat destul de clar chipul ei.
Intalnirea noastra avusese loc cu un an inainte. Eram tot in Belgia si cantam la Music Village. In fiecare week-end aceeasi lume, desi diferita, majoritatea erau europeni ce ar fi vrut mereu aceleasi si aceleasi melodii. Imi lipsea efervescenta din tara, entuziasmul celor de acasa si bucuria lor de a trai si de a aplauda atunci cand simteau sa o faca. Aici, totul mi se parea cam fad. Totul, in afara de casele rupte parca din basmele din copilarie si cerul de iarna ce aducea cand si cand zapada. Ma invatasem sa traiesc asa. Cumva banal si anost. Ma temeam, recunosc. Ma temeam ca si vocea avea sa imi fie afectata de aerul din clubul ala, ca simtamintele aveau sa imi fie inghetate de raceala unor oameni draguti, sociabili, dar cu care nu puteam deloc sa rezonez.
Intr-o seara, pe cand cantam pe scena Dancing in the Dark, varianta slow, am zarit-o la bar. Bruneta, de statura medie, prima oara mi-au atras atentia ochii ei mari si verzi. Parea distrasa de ceva anume si nu imi dadea prea mare importanta. Am intrezarit de departe ceva la ea. Altceva. Ochii ii sclipeau altfel, iar gesturile desi timide, tradau determinare. Purta o camasa albastra, blugi stramti si cizme cu toc inalt. Se chinuia sa stea acolo, pe scaunul de la bar si incerca parca sa ma asculte. Nu era chiar cea mai frumoasa. Unii ar fi gasit-o chiar banala, insa ceva la ea m-a atras. Asa ca, mi-am pus in cap sa o cuceresc. Nici nu avea sa fie prea greu, iar eu trebuia sa imi recapat pasiunea si adrenalina atat de necesare spectacolelor pe care aveam sa le onorez. De fapt, intreaga mea viata avea nevoie de altceva.
M-a privit doar cand si cand. La un moment dat, a parut chiar plictisita si si-a comandat un Martini din care sorbea o data la cateva secunde. Era trista, am dedus apoi, ceea ce, din nou, imi spuneam, era un atu pentru mine.
Reprezentatia s-a terminat pe la miezul noptii asa ca m-am indreptat si eu spre bar si i-am cerut lui Pete, barmanul, un cocktail “as usual”. Nu stiu daca accentul sau farmecul meu i-au atras atentia, dar a intors capul si m-a privit pentru o secunda. Ochii ii erau inca si mai verzi decat remarcasem pana atunci. Isi terminase Martini-ul asa ca a mai cerut un Chimay albastru, berea preferata a belgienilor. M-am intrebat daca e belgianca. Nu as fi vrut, recunosc. Am inceput o discutie cu Pete, sperand ca poate, poate, tipa se va baga in discutie. N-a facut-o. Nici macar atunci cand cateva persoane din club au venit sa ma felicite pentru concert. Asta a umplut paharul, asa ca m-am intors catre ea si i-am spus:
– Vii des aici?
Stiu, cea mai banala replica de agatat, dar deja situatia aia incepea sa ma enerveze. S-a intors spre mine, a facut ochii mari si a zambit usor incurcata. As fi putut jura, insa, ca a fost totusi si putin incantata. S-a uitat peste umar de parca ar fi vrut sa se asigure ca nu vorbesc cu altcineva, dupa care mi-a raspuns sigura pe ea.
– Nu, e prima oara. Ceea ce, cred, nu pot spune si despre tine.
Da, corect, ce prost fusesem. De-abia apoi mi-am dat seama. Era de la sine inteles ca tineam concerte periodic acolo asa ca, daca ar fi venit des, as fi remarcat.
– Atunci da-mi voie sa iti ofer ceva de baut, te rog.
– Nu, multumesc, chiar nu as vrea sa plec de aici beata. Nu vreau decat sa beau putin pentru a ma mai amorti, atat…sunt doar in vizita in Bruxelles asa ca nu vreau probleme.
Am zambit si am dat din cap aprobator, ca si cum o intelegeam. Carevasazica era turista. Minunat.
– Sa inteleg ca berea e doar pentru a amorti unele ganduri. Sa stii ca ele nu vor trece de tot, i-am spus eu zambind cu subinteles. Doar le pui undeva in stand by, dar odata ce iti revii, vor reaparea.
– Crede- ma, stiu, insa tot e mai bine decat nimic.
Avea glas placut. Si, chiar daca prima data mi s-a parut dura, acum vorbea intrucatva bland. Trasaturile i se mai indulcisera de cand incepusem mica noastra conversatie. Pete imi zambi de dincolo de tejghea, de parca ar fi inteles intentiile mele. Speram doar sa nu fi fost la fel de evident si pentru ea.
– Ai cantat frumos, sa stii, chiar foarte frumos. E drept ca nu am fost in cea mai buna stare pentru a aplauda asa cum ai fi meritat, dar mi-a placut.
Deci observase. I-am multumit si, cred ca pentru prima data am si rosit un pic. M-am simtit ca un prost, dar a trebuit sa continuui intrucat fata aia ma intriga din ce in ce mai mult.
– Deci, de unde esti?
– Din Romania.
– Wow, si eu la fel.
Un zambet larg ne-a aparut amandurora pe fata. Bineinteles ca am inceput sa vorbim in romana. Simteam amandoi ca apropierea era alta. I-am povestit ca stau in Belgia de 3 ani si ca incerc sa fac bani din cantat, de vreme ce in Romania nu s-a putut. Nu a vrut sa imi spuna cu ce ocazie era in Bruxelles si nici nu am insistat, la drept vorbind nici nu ma prea interesa. Am mai povestit un pic despre ce era in tara si despre intentiile mele de a reusi acolo intr-un viitor apropiat.
Dupa care, am simtit ca intalnirea noastra trebuie sa treaca la alt nivel.
– Uite, stiu un local misto la doua strazi de aici, vrei sa vii?
Voiam sa o duc la Kangaroo, un club din Bruxelles. Era un fel de discoteca mai retro asa, se puneau tot felul de muzici nebune, iar oamenii – straini si localnici deopotriva – dansau ca nebunii pana dimineata. Il cunosteam pe DJ-ul de acolo, asa ca de fiecare data aveam asigurat un loc la masa lui.
Am iesit din Music Village si am pornit unul langa altul pe strazile micute din apropierea Grand Place-ului. Belgienii au o piata mare, frumoasa, inconjurata de tot felul de cladiri vechi, hoteluri micute si stradute inguste pe care ai senzatia de fiecare data ca te pierzi. Mergeam apropiati si ii simteam privirea cum poposea cand si cand pe chipul meu. M-as fi uitat si eu, recunosc, insa nu se cuvenea. Trebuia sa pastrez imaginea de barbat fatal, oarecum inaccesibil care atunci, pentru prima oara, se uitase la o fata normala. De cum am intrat in Kangaroo, fata a fost super incantata de acorduri, de oamenii dezinvolti si a inceput sa se zbantuie pe muzica.
M-a prins de mana si m-a tras spre ea. Asa am putut sa o studiez mai cu atentie. Nu avea nimic artificial, spre deosebire de multe alte femei cu care eram obisnuit. Nu stiam cati ani are, i-as fi dat cam 23, desi ar fi putut avea mai mult. Corpul i se misca pe muzica, cand si cand ne atingeam si de fiecare data ne priveam cu subinteles. Intre noi exista o chimie speciala, asta era clar. Pentru prima ora dupa mult timp simteam ca traiesc din nou.
In seara aceea canta o formatie de reagge asa ca, intr-o iarna geroasa, pe ritmurile acelea fierbinti, ne-am apropiat si ne-am sarutat ca si cum era prima si ultima noapte cand ne intalneam. I-am atins parul si am tras-o usor spre mine, asigurandu-ma astfel ca nu va pleca. Cred ca intai s-a speriat, dupa care s-a lasat prada stransorii mele, raspunzandu-mi la fel. N-am stiut niciodata sa citesc femeile. Mi se pareau si mi se par inca ciudate si incalcite. Ea nu era asa, insa. E drept, odata cu primul sarut nu am cucerit-o, nu am simtit-o cazuta in mrejele mele, poate doar ceva mai vulnerabila.
Tarziu, spre dimineata, am pornit spre statia de taxiuri. De-abia cand am ajuns pe strada ne-am dat seama ca ningea. Am zambit amandoi ca si cum asta era tot ce lipsea unei seri ce nu anuntase defel artificiile si ameteala aia atat de placuta.
Trebuia sa plusez. Stiam asta. Era, poate, ultima mea sansa. Poate nu ultima pe care mi-ar fi oferit-o ea, dar cu siguranta ultima pe care o doream eu. Asa ca am invitat-o la mine. Din fericire, locuiam pe atunci la etajul 2 al unei case vechi dintr-un cartier marginas al Bruxellului. Am convins-o repede, dar asta nu mi-a scazut interesul, ba dimpotriva. Nu imi dadusem seama daca era genul de femeie aventuriera, dar acceptul ei a venit la fel de firesc ca tot ceea ce se intamplase in seara aia.
Tot drumul a privit mirata si incantata deopotriva la strazile acelea pe care nu le mai vazuse, la luminitele stralucitoare, remarcand de fiecare data cu cat bun gust fusesera alese si decorate. Cand am ajuns pe Chance la Rue, nu si-a putut lua ochii de la casele care si pe mine ma fermecasera prima data.
Era aproape 5 dimineata. De undeva de departe, vedeai parca primele dare de lumina ale diminetii. Nimeni pe strada, nimeni la ferestre, zapada se aseza tacut peste noi, iar ea nu isi putea stapani zambetul ala atat de gingas de pe fata. A inceput sa danseze, imitand muzica din club si deschizandu-si bratele pentru a intampina si simti picaturile placute si reci ale fulgilor de zapada. Vis-à-vis de casa mea era o patiserie. Acum a dat faliment, insa atunci, vitrina aceea frumos decorata cu tot felul de luminite, dar si bunatati, i-a atras si ei atentia, asa ca a fugit intr-acolo, topaind si strigandu-mi in soapta tot ce ar fi vrut sa manance. Nu m-am apropiat prea tare. O priveam cu drag si cu o oarecare teama. Atunci a inceput sa imi fie pentru prima oara frica de ea. Rolurile se inversau parca, iar eu incepeam sa uit de ce mi-o apropiasem.
De cum am inchis usa apartamentului meu micut, am mangaiat-o pe obraz incet, cu delicatete, ca si cum gestul meu i-ar fi soptit sa nu se impotriveasca. Si-a trecut degetele fine prin parul meu si s-a apropiat din ce in ce mai mult. Nu as fi crezut ca in fiinta micuta de la bar, in copilul ce se bucura in fata catorva prajituri, se ascunde o femeie atat de senzuala. Am inceput sa ne sarutam si sa ne atingem de parca aia ar fi fost ultima seara in care aveam sa ne vedem. Ochii ei mi-i cercetau pe ai mei, iar mainile mele ar fi vrut sa cuprinda dintr-o data intreaga ei fiinta. Vibra usor ori de cate ori o sarutam si se lasa prada mie de buna voie. Am facut dragoste pe patul micut din camaruta de la etajul 2 al unei casute din povesti pana cand zorii au trecut prin draperia mov, transparenta. Statea de cateva minute bune intinsa pe pieptul meu. Nu stiam daca doarme sau e treaza. Eu, cu siguranta, nu puteam sa inchid ochii. Era mult mai frumoasa goala, asa, in bratele mele, decat mi-as fi putut imagina. Sanii ii coborau, apoi urcau incet, atingandu-ma usor si facandu-ma sa simt din nou dorinta. La un moment dat s-a ridicat, si-a tras pe ea o camasa de-a mea gasita pe un fotoliu si s-a asezat pe pervazul de la geam, uitandu-se pe strada. N-a spus nimic in timpul asta. Doar m-a privit o data si a zambit cald.
Apoi, cand nici nu ma mai asteptam sa spuna ceva, a dat perdeaua mai la o parte si a exclamat:
– In casa de vis-à-vis cred ca e ascunzatoarea lui Mos Craciun.
Am zambit amandoi, iar eu nu am rezistat si m-am dus langa ea. Intr-adevar, in casa din fata, la etajul I, se vedea un brad frumos impodobit, inconjurat de mai multe cadouri. Prin camera era forfota, dar nu puteai distinge pe nimeni. Ca si cum mi-ar fi ghicit gandurile, spuse:
– Aceia cred ca ii sunt ajutoarele, spiridusii.
Am privit-o iar si mi s-a parut cea mai frumoasa femeie-copil pe care o vazusem vreodata. Ochii ei se oprisera de asta data asupra mea. M-am fastacit un pic.
– Stii, daca mi-ar fi spus ieri cineva ca am sa traiesc o noapte ca asta, as fi putut jura ca minte.
Am mangaiat-o incet pe brat. Deci nu era o aventuriera. De undeva de departe, povestea ei incepea sa se scrie. Parea doar un suflet dintr-acela care are rabdare o viata intreaga si nu se avanta in bratele primului venit. De ce se aruncase intr-ale mele..nici macar eu nu stiu. In mod ciudat, nu credeam ca fusesem atat de bun in a o vraji.
Am adormit intr-un final unul in bratele celuilalt, asta in timp ce din camera vecinului se auzeau niste colinde straine. Mai erau doar cateva zile pana la Craciun…
M-am trezit speriat. Speriat de cat de bine era acolo, cu ea, asa ca am incercat sa ma eliberez si m-am dus sa fac un dus. Printre picaturile de apa si parfumul ei inca proaspat pe pielea mea, am sperat ca nu o voi mai gasi in camera.
Cand m-am intors, inima a inceput sa imi bata mai tare. Plecase. Pentru o clipa am vrut sa fug dupa ea. Altceva m-a oprit. M-am gandit sa o privesc de la fereastra pentru ultima data. N-am facut nici asta. Pe noptiera lasase insa numarul de telefon. M-am jucat un pic cu biletelul, m-am mai invartit un pic prin camera, mi-am sunat un prieten pentru a face planuri pentru seara respectiva si am incercat sa mi-o scot din minte.
Stiam ca urmatorul spectacol avea sa fie super. Eram din nou eu, simteam ca traiesc din nou. Cu toate astea, ceva ma deranja, ceva era nelalocul lui. Asa ca, inainte de a pleca spre club, am aruncat biletelul pe care mi-l lasase.
Spectacolul din seara aia a decurs bine, la fel ca si celelalte din serile urmatoare. A fost totusi o clipa cand mi s-a parut ca o vad iesind din local. N-am avut curaj sa il intreb pe Pete, ci am continuat sa cant. De undeva de partea cealalta a ferestrei, am zarit-o. Ma privea ca si cum isi lua ramas bun. As fi putut jura ca mi-a zambit. As fi putut sa ma duc intr-acolo, sa ii spun sa mai stea. N-am facut-o. Atunci, de mult, ea nu stie, dar i-am dedicat un cantec. Cu fiecare vers si sunet, trupul si pasiunea ei erau parca ceva mai aproape. Desi atat de diferiti, noi doi eram atat de asemanatori.
Nu stie, dar ori de cate ori pasiunea imi dispare din viata sau oamenii imi par prea banali pentru a ma mai inspira din povestile lor, inchid ochii si o vad din nou. Frumoasa, copila, salbatica si pasionala, iubindu-ma intr-o seara de iarna.
Azi, dupa un an, cant la acelasi bar din Bruxelles, inconjurat de aproape aceiasi oameni. Si, desi se spune ca timpul sterge toate urmele, uneori, cand intru in bar sau cand am o clipa de ragaz intre doua versuri, imi arunc o privire in local sperand ca pe scaunul de la bar sa o vad din nou pe ea, pe fata fara nume, dar pe care pret de cateva ore, am iubit-o.
Daca iti place genul acesta de povestiri si ai dori o asemenea scriere artistica (si personalizata) pentru iubita, mama, prietene, sora ta sau alte persoane dragi, scrie-mi aici: https://www.facebook.com/marina.rasnoveanu
Esti regizor sau scenarist si ai dori sa dezvoltam impreuna o idee de acest fel, ma gasiti la adresa de mai sus!
Marina Rasnoveanu 