Pictorul

Acum un an, pe cand stateam intr-o rana, lancezind si gandindu-ma la ce petreceri simandicoase sa mai merg, mi-a trecut prin minte sa fac o schimbare. M-am intors greoi spre silueta conturata pe cearceaf. Fata aia ma privea tamp si gingas in acelasi timp, iar eu mi-am reprimat cu greu senzatia de greata. Mi-am aprins ultima tigara din viata aia si i-am spus sa plece. Dupa cateva ore am plecat si eu.

Nu m-am speriat, nu era pentru totdeauna, ci doar pentru cateva luni. Mi-am sters numerele de telefon, m-am mutat intr-o amarata de garsoniera de la marginea Bucurestiului si m-am inscris la un curs de pictura.

Prima luna a fost groaznic. Mazgaleam intr-o hala rece, alaturi de amarati adevarati ce se visau Picasso sau Van Gogh. Din fericire, pentru mine totul era o joaca. Intai am fost in sevraj. Imi lipseau noptile de sex cu cele mai frumoase necunoscute si betiile crunte alaturi de asa-zisii prieteni. Lumea noua si oamenii aia noi mi se pareau urati.

Apoi, am trecut la portrete. Prima, a fost o batranica cocosata. M-am gandit ca imi va fi imposibil sa desenez toate ridurile alea dizgratioase. Mi-a venit in ajutor, insa. Pentru fiecare mi-a vandut cate o poveste pe care o pastrez si acum in suflet. La final, a vrut sa imi dea un mar, insa nu am acceptat, asa ca mi-a oferit doar un zambet stirb.

A doua a fost o fata cam de varsta mea, poate chiar un pic mai mare. Trebuia sa pozeze nud. Primul gand a fost acela ca nu prea aveam ce sa pictez.pictura De sub hainele alea anoste nu se distingea nicio forma demna de luat in seama. S-a dezbracat cu dezinvoltura si s-a asezat pe canapea. Nu a schitat nici macar un zambet. Doar m-a privit intens ca si cum mi-ar fi putut ghici gandurile. De-abia atunci cand i-am conturat linia sanilor mi-am dat seama ca fata aia era mai frumoasa decat toate femeile cu care ma culcasem eu in viata de dinainte. Negrul ochilor ei ma bantuieste si acum, iar pielea ei fina poposeste cand si cand peste visele noptilor mele.

A fost singura care m-a citit cu adevarat. A stiu ca nu sunt acolo cu adevarat. A stiut ca ea e doar un moft. La final s-a ridicat, s-a imbracat si a plecat in graba, nu inainte de a ma privi inca o data. De parca mi-ar fi spus ca am pangarit-o cu pensula mea. Nu am mai vazut-o niciodata.

Dupa ea am inceput sa imi dau drumul la pictat. Oamenii pareau a fi multumiti de desenele mele. Olivia, o pustoaica zapacita care facea misto de mine ori de cate ori venea pe la atelier, era super multumita de portretele mele. Se imbraca groaznic, insa nu ii pasa.

Ciudat era ca nici mie nu imi mai pasa. Ba mai mult, printre hainele alea largi, culorile nepotrivite si chipul nemachiat am regasit-o mult mai usor pe ea. Pe copila razvratita, care voia sa devina arheolog. Cand am auzit-o, am ras in hohote.

Nu s-a lasat intimidata, ci mi-a povestit totul de-a fir a par. Am incurajat-o. I-am dat chiar si cartea mea de vizita, intr-o ultima zbatere a ego-ului trecut.

Apoi am decis sa pun capat. M-am mutat inapoi in apartamentul meu fitos si mi-am sunat “prietenii”. Am organizat o iesire in Centrul Vechi. Imi amintesc ca o tipa inalta cat un cocostarc mi-a spus mieros ca i-ar placea sa o pictez si pe ea intr-o seara. S-a dezbracat de cum am ajuns la mine, iar eu m-am postat in fata sevaletului ca un adevarat maestru.

Am privit-o timp de 5 minute. Am cautat. Am vrut sa gasesc. Ar fi fost suprema dovada ca locul meu era acolo.

M-am uitat in jur. As fi vrut sa regasesc hala aia mare si rece. Am inchis ochii pret de o secunda. Pentru prima oara m-am rugat. M-am rugat sa deschid ochii si in fata ochilor sa gasesc o batranica stirba, o adolescenta rebela sau cea mai frumoasa fata pe care o vazusem vreodata.

Daca iti place genul acesta de povestiri si ai dori o asemenea scriere artistica (si personalizata) pentru iubita, mama, prietene, sora ta sau alte persoane dragi, scrie-mi aici: https://www.facebook.com/marina.rasnoveanu

Esti regizor sau scenarist si ai dori sa dezvoltam impreuna o idee de acest fel, ma gasiti la adresa de mai sus!