Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu am avut prea mare bafta la prieteni in viata asta – asa imi ziceau eu pana pe la vreo 26 de ani. Eram, probabil, prea mica pentru a intelege ca valoarea lor nu sta in numar, ci in calitate. Dupa care am intalnit-o pe ea, pe Dana, pe colega si apoi prietena mea cea mai buna.
Acum, dupa multi ani, cred ca intalnirile astea nu prea tin de noi. Adica oricat te-ai stradui sa ai o gasca mare de prieteni, oricat ti-ai dori sa iti intalnesti jumatatea, oricat ai “munci” pentru a pastra o prietenie, daca nu e sa fie, nu e. Din fericire, atunci, in februarie 2009, Dumnezeu a vrut sa intalnesc si sa am si eu un “best friend” in adevaratul sens al cuvantului.
De fapt, acum, cred ca mai degraba mi-a trimis o persoana draga lui care sa-mi fie alaturi, care sa stie ce si cum sa spuna, care sa ma invete fara a-mi da lectii vadite si care sa imi arate ca “uite, mai Marina, ca se poate”!
Astazi este ziua ei. Este ziua Danei. Colega mea. Prietena mea. Profesorul meu si persoana care deseori imi atinge sufletul, ma motiveaza, chiar si fara sa stie.
Imi aduc si acum aminte ziua in care ne-am cunoscut. Lucram in vila de pe Calarasilor jos, la parter, cu Bogdan, Madalina, Anca si Tudor. De la 1 a mai venit cineva cu noi. “Cumnata lui Bogdan”, mi s-a spus. In prima faza mi s-a parut cam distanta, mi se parea ca ma priveste ciudat cand aveam cine stie ce glume cu Bogdan. De fapt, mi-a spus dupa aceea, erau doar minutele intre doua “programari” care nu ii ieseau si ea doar se gandea la ce “naibii se intamplase acolo”, pe ecranul ala albastru al programatorilor, cu litere si numere prea mici pentru a le intelege eu.
Apoi, ne-am apropiat din ce in ce mai mult. Cum spuneam mai sus, nici nu stiu cum. Asa a fost sa fie. Au trecut multi ani de atunci, am trecut prin multe amandoua (nici nu imi vine sa cred cand ma gandesc, dar poate asta a fost cheia apropierii noastre), insa ea mi-a aratat cam cum sta treaba cu prietenia asta.
Ca ii pot scrie oricand ca ea imi raspunde daca e treaza, nu conteaza ca e casatorita si are doi copii, ca ma pot plange oricand la ea ca isi gaseste ea timp si cateva cuvinte pentru a ma linisti, ca un prieten te ajuta din orice punct de vedere fara a te face sa te simti prost apoi, ca o femeie trebuie sa se aranjeze, sa fie moderna si optimista “no matter what” si lista poate continua.
Am citit undeva (sau poate doar am inventat eu chestia asta, nu stiu) ca oamenii din jurul nostru ne raman in inima si minte asa cum i-am cunoscut prima data. Cred ca asa e. Pentru ea, eu sunt inca fata aia noua din Ploiesti, de doar 25 de ani, iar pentru mine ea e colega mea frumoasa, de vreo 33 de ani.
Asadar, nu puteam azi sa ii scriu acolo pe wall, un simplu “La multi ani!” sau doar sa o sun sa ii urez toate cele bune. Pentru ca, stiti, ea e Dana, prietena mea cea mai buna.
Asa ca trebuia sa stiti si voi, macar in parte, ce om special este si cat de mult inseamna pentru mine.
La multi ani, Dana! Sa fii sanatoasa, fericita, iubita, sa te bucuri de familia ta frumoasa, sa iti dea Dumnezeu tot ce doresti pentru tine si ei, sa ramai mereu la fel de tonica, energica si optimista si sa ne mai daruiesti si noua, celor din jur, din frumusetea asta a da.
Pentru ca in asta consta prietenia si valoarea unui om, nu-i asa?
Love you, have the best day ever! :*
P.S: Si o poza din 2019, sa se vada ca noi nu imbratranim, doar ne facem mai frumoase! :))
Marina Rasnoveanu 