Despre mirosuri, cadouri si carti

Daca ar fi sa aleg un miros al adolescentei mele acela ar fi parfumul Halloween de la J. Del Pozo. Nu multi il cunosc, dar amestecul acela unic de bergamota, crin, dovleac copt si frezie pe mine m-a fascinat pe loc, atunci, dar si multi ani dupa aceea. Am continuat sa cumpar parfumul asta ori de cate ori voiam sa ma intorc acolo, in adolescenta, in puterea si motivatia pe care mi le oferea acea varsta.

mag1

O persoana draga mi-a oferit acest parfum, de o Sfanta Maria si l-am purtat ca pe cel mai de pret dar. Bineinteles, asa cum ne era “traditia”, il pastram numai pentru momentele speciale, la fel cum de altfel imi alegeam si hainele.

Cred ca asta era un talent magic al familiilor modeste de atunci: aveam doar cateva haine, scumpe, “bune”, doar cateva lucruri deosebite care nu erau de “fiecare zi”, dar pe care atunci cand le purtam dadeau verdictul clar: avea sa fie o zi de neuitat.

La fel s-a intamplat si cu un cadou de Craciun primit undeva prin clasa a VII-a: o revista italiana.

Am mirosit paginile alea, am citit toate textele in italiana cu voce tare, “mi-am dat” cu mostra gratuita a parfumului unisex Eternity, am admirat indelung reclama cu Christy Turlington visand ca intr-o zi sa cresc si eu “subit” inca vreo 16 cm pentru a deveni model.

Cel mai mult, insa, m-a impresionat hartia. Stiu, era numai o revista, dar gandul ca ea vine din Italia, ca e tiparita in Italia…pe mine ma fascina. De fapt, pot spune cu mana pe inima ca mirosea ca si cum ar fi fost proaspat scoasa din tipar desi ea calatorise atatia kilometri si ne desparteau cel putin 3 saptamani de la acel moment.

De atunci, am inceput sa iubesc cartile noi. Stiu ca multi vorbesc despre farmecul anticariatelelor, insa eu am alergie la mirosul cartilor vechi.

Mai nou, trebuie sa recunosc ca am Kindle pe telefon. Mi-am achizitionat, descarcat si citit cateva carti acolo, insa nu este acelasi lucru.

In primul rand, pentru ca acele carti nu sunt fictiune, asa ca le-am putut parcurge mult mai usor si mai practic.

Nu, nu cred ca as putea vreodata sa citesc un roman, o carte de povestiri, un volum de poezii pe calculator sau telefon.

La drept vorbind, mi se pare trist si ca presa print a murit. Inca imi e dor de revistele romanesti glossy care aveau tot felul de cadouri incluse in editiile lunare, de pozele mari, stralucitoare, de editorialele care sunau altfel pe hartie.

E adevarat, acum ni se pare ca nu mai avem timp pentru nimic.

Si, partial, avem dreptate. Am descoperit recent cateva articole, nu stiu cat de adevarate, care sustin ca ziua nu mai are 24 de ore, ci 16. Acesta ar fi motivul pentru care ni se pare ca timpul trece prea repede, penru ca, de fapt, chiar asa e…

Daca as fi la un debate nu as avea motive suficiente pentru a sustine un audiobook sau e-book, exceptand situatiile care ii implica pe nevazatori sau, sa spunem, si cartile din sfera sanatatii, educatiei, dezvoltare personala (asa cum sunt cartile editurii NICULESCU), unde iti este mai usor sa extragi astfel informatia.

Pentru romane, povestiri, poezii… cartea clasica ramane regina.

E drept, pentru moment o regina fara coroana, fara tinut si cu prea putini adepti, dar totusi o regina.

Un articol scris pentru Superblog 2022.

Ma gasiti si pe Facebook: https://www.facebook.com/marinarasnoveanu11

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s