Azi am dat pe Facebook de un text scris in decembrie 2012. Greu an. E drept, unul important, si asta pentru ca in septembrie 2012 s-a nascut Maria, nepotica mea, insa pentru mine a fost foarte grea acea perioada. Si, desi scris cumva sub emotia acelor intamplari, pe cand ma aflam inca in Ploiesti, orasul meu natal, azi, recitind acest text, m-am surprins asa, zambind in coltul gurii. Pentru ca, pe alocuri, inca mi se pare actual si pentru ca inca are un farmec aparte pe care nu il regasesc in multe dintre textele mele vechi.
Asadar, m-am gandit sa il las aici pe blog, insotit fiind si de varianta lui in limba engleza, pe care o puteti gasi aici.
“De la inceputul lui decembrie, pare ca toata lumea se pregateste de sarbatoare. Nu au contat zilele ploioase si vremea total nepotrivita perioadei asteia. Au compensat din plin magazinele decorate in luminite mult prea colorate, colindele aparute ca ciupercile dupa ploaie si Mos Craciunii falsi care au impanzit orasul.
Astazi, a nins pentru prima oara. Cu adevarat si pe de-antregul. Inca ninge. Pozele curg pe Facebook, copiii de pana intr-un an sunt scosi in graba sa atinga prima zapada, iar navetistii nu vor avea cu siguranta o noapte prea usoara.
Azi, e iarna din nou. Si alte Sarbatori se apropie. Intr-un an fatidic, intr-o luna, spun unii, la fel de nefasta. Nu conteaza, omenirea merge mai degraba, optimistii gasesc mereu o speranta de care sa se agate.
Adevarul e ca ar fi greu. Ar fi greu sa capitulezi chiar si dupa un 2012 atat de greu. Si asta pentru ca, prin nu stiu ce minune pentru unii sau lege stupida pentru altii, colindele suna de fiecare data altfel, zambetele se contureaza intotdeauna mai larg la vederea unui brad impodobit, iar ingerii de zapada se deseneaza intotdeauna la fel de usor.
Cand eram mica, obisnuiam sa ma catar pe pervazul de la bucatarie si sa privesc in sus la fulgii de zapada. Credeam ca, daca ma uit neincetat voi reusi sa zaresc ingerii care cad pe Pamant odata cu primele ninsori. Astazi, sunt multi. Nu ii mai vad, dar stiu ca sunt acolo. Printre cainii care nu contenesc sa latre de cateva ore in intersectia aproape pustie, alaturi de barbatul solitar de la statia GPL care da zapada in asteptarea clientilor sau plimbandu-se asa, agale, printre orele care trec si noua ni se par anoste, poposind cand si cand langa noi si culegandu-ne cele mai mari dorinte.
Nu stiu ce va fi iarna asta, nu stiu ce va fi la anul si in mod sigur nu vreau sa ma gandesc la anul care sta sa ne paraseasca.
Imi amintesc doar ca, de mult, mi-am pus o dorinta care nu s-a implinit nici pana acum.
Asadar, sper sa avem cu totii un Craciun cu zapada!”
Marina Talks e si pe Facebook.
Marina Rasnoveanu 